unirea principatelor romane

Unirea Principatelor, sau Mica Unire, a avut loc pe 24 ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în Țara Românească, după ce fusese ales în Moldova pe 5 ianuarie, creând o uniune personală sub presiunea mulțimii și a contextului internațional favorabil post-Războiul Crimeii.[1][2][3] Convenția de la Paris din 1858 permitea alegerea domnilor separați, dar românii au forțat dubla alegere, recunoscută ulterior de marile puteri, inclusiv Imperiul Otoman.[1][2][4] Acest act a fost primul pas spre statul național unitar, urmat de reforme majore ale lui Cuza în domenii precum învățământul, justiția, armata și secularizarea averilor mănăstirești.[3][8] Unirea a demonstrat voința națională pașnică, influențând echilibrul geopolitic european și afirmând națiunile mici.[4] Astăzi, la 167 de ani, se organizează evenimente culturale și comemorative care subliniază impactul european și lecțiile pentru prezent.[4][7] Cuza a înființat universități la Iași (1860) și București (1864), consolidând baza modernizării.[3] Momentul este celebrat ca reper istoric esențial, legat de Marea Unire din 1918.[2][7]